CategoriesAnunțuri

Anunt demarare proiect: CALIFICAT – Un loc de munca mai sigur!

Obiectivul general al proiectului:

Obiectivul general il reprezinta cresterea participarii la programele de formare profesionala continua a angajatilor din regiunile mai putin dezvoltate, cu prioritate pentru 651 adulti cu un nivel scazut de calificare si persoanele cu vârsta de peste 40 ani, din zone rurale defavorizate; acesta se va realiza prin dezvoltarea si implementarea unui set complex de masuri integrate si personalizate, care vizeaza imbunatatirea statutului pe piata muncii, prin imbunatatirea aptitudinilor si a competentelor grupului tinta.

Proiectul prin rezultatele sale si prin indicatorii de rezultat imediat contribuie la atingerea obiectivelor specifice prezentului apel de proiecte finantat prin POCU, respectiv contribuie la atingerea OS 6.12 prin cresterea ocuparii pentru 375 (57,5%) de persoane din grupul tinta – angajati, respectiv 66 persoane (10%) vor urma studii/cursuri de formare la încetarea calitaþii de participant. Concret, la nivelul proiectului rezultatele obtinute prin implementarea activitatilor vor contribui la crearea unui efect pozitiv pe termen lung si la atingerea obiectivelor propuse – generale si specifice, astfel:

  • minimum 651 de persoane (persoane cu nivel scazut de calificare, persoane din mediul rural, persoane cu vârsta peste 40 de ani) vor beneficia de servicii de informare si consiliere, ce au ca scop evaluarea competentelor, si sustinerea motivationala continua pentru dezvoltarea carierei si participarea la programe de FPC
  • minim 651 de persoane vor participa la cursuri de formare profesionala (initiere, specializare, calificare nivel II) relevante pentru regiunile de implementare, din care 521 persoane (80%) vor dobandi o calificare cu impact pozitiv asupra cresterii sanselor de ocupare
  • minim 651 persoane vor beneficia de un sistem de inovativ de dezvoltare personala si sprijin educational personalizat prin consiliere online si accesul la o platforma de elearning, implementat in cadrul proiectului, 375 isi vor imbunatatii ocuparea sau vor urma alte forme de invatamant
  • in proiect sunt prevazute masuri de cooperare trans-nationala si transfer de bune practici, in special prin participarea la o vizita de studiu

Obiectivele specifice ale proiectului:

  1. Dezvoltarea abilitaþilor si încrederii în sine pentru 651 persoane (persoane cu nivel scazut de calificare, persoane din mediul rural, persoane cu vârsta peste 40 de ani) prin participarea la sesiuni personalizate de consiliere profesionala si tutorat, individuale, de grup, dar si metode inovative utilizand noile tehnogii.
  2. Imbunatatirea aptitudinilor si dezvoltarea competentelor a 651 de persoane (persoane cu nivel scazut de calificare, persoane din mediul rural, persoane cu vârsta peste 40 de ani) prin participarea acestora la programe de formare profesionala (cursuri de initiere, specializare, calificare nivel II) adaptate nevoilor acestora si derulate in concordanta cu nevoile identificate, ru o rata de obtinere a certificarii de peste 80% (521 persoane).
  3. Promovarea cu scopul participarii la programe de FPC pentru minim 651 de persoane cu un nivel scazut de calificare si persoanele cu vârsta de peste 40 ani, din zone rurale defavorizate, inclusiv prin recunoasterea si certificarea rezultatelor învatarii dobândite în contexte

Activitati previzionate:

  1. Activitati de informare si constientizare privind participarea la programe de FPC

Pentru a fi eligibile, persoanele din grupul þinta format din angajati, la data intrarii în operatiunile
FSE, îndeplinesc cumulativ urmatoarele criterii:

  • au domiciliul/ resedinta în una dintre cele 7 regiuni mai putin dezvoltate;
  • sunt angajati, inclusiv persoana fizica autorizata si întreprinderi individuale;
  • au împlinit 25 ani;
  • au vârsta sub 65 de ani.

Dincolo de criteriile stabilite in ghid, selectarea membrilor grupului tinta va avea in vedere
minim urmatoarele doua criterii: studiile necesare pentru a accede la cursurile de calificare si
motivatia de a obtine un loc de munca cat mai bun. Se va avea in vedere recrutarea unui minim
de 651 de persoane care se regasesc în cel puþin una din categoriile de mai jos:

  • persoane cu nivel scazut de calificare
  • persoane din mediul rural
  • persoane cu vârsta peste 40 de ani.

2. Activitati de consiliere si tutorat pentru grupul tinta al proiectului

Activitatea de consiliere va fi structurata in functie de nevoile grupului tinta, dar va cuprinde necesarmente urmatoarele:

  • consiliere in vederea construirii profilului ocupational prin inventarierea istoricului experientelor de munca, a aptitudinilor, intereselor, competentelor si expectantelor ocupationale etc.;
  • consiliere in vederea identificarii rutei de dezvoltare profesionala si orientarea catre unul dintre programele de formare profesionala oferite in cadrul proiectului sau catre alte programe de formare profesionala, care sa duca la cresterea statusului de ocupare;
  • consiliere in vederea eficientizarii dinamicii de cautare a unui loc de munca;
  • consiliere in vederea realizarii unui CV si a unei scrisori de intentie, acolo unde nivelul studiilor membrilor grupului tinta o permite (pentru persoanele care au minim invatamantul obligatoriu);
  • consiliere in vederea prezentarii la interviul de selectie;
  • consiliere in vederea realizarii unui plan cariera incluzand actiuni specifice de consiliere/ tutorat incluzand acordarea de sprijin si sustinere motivationala acordata beneficiarilor in vederea urmaririi si indeplinirii planului de actiune stabilit in cadrul sesiunilor de consiliere;

Fiecare beneficiar va putea participa la o sedinta de consiliere in grup cu o durata de cca 3h/sedinta (maxim 10 persoane/ grup) si la 1-2 sedinte de informare si consiliere individuala, prima sedinta individuala cu o durata de aproximativ 2 ore/persoana, aceasta fiind dedicate aplicarii instrumentelor specifice de lucru (parte integranta a metodologiei de informare si consiliere), cea de-a doua sedinta cu o durata de maxim o ora/ persoana având ca scop
prezentarea rezultatelor testului si discutarea acestora. Programul de consiliere si tutorat va individualizat, numarul de ore alocat putand varia functie de nevoia identificata.

3. Sprijin pentru participarea la programele de FPC

Formarea profesionala se va focaliza pe competente imediat utilizabile pe piata muncii. Proiectul isi propune sa creasca sansele de imbunatatire a statutului pe piata muncii a membrilor grupului tinta prin:
– Comunicare in limba engleza (curs de initiere)
– Competente digitale de utilizare a tehnologiei informatiei ca instrument de invatare si cunoastere (curs specializare)
– Consilier vocational (curs specializare)

Cursuri de calificare:

  • Agent de securitate, curs Calificare nivel 2
  • Ingrijitoare batrani la domiciliu, curs Calificare nivel 2
  • Manichiurist, pedichiurist, curs Calificare nivel 2

Masurie de formare sunt completate de un sistem de instruire la distanta prin elearning, printr-o platforma electronica, cu un sistem de evaluare si certificare independent. Aceste cursuri vor putea fi accesate de partipanti, in sistem asincron, putand astfel intregi un program de formare personalizat.

Grupele de curs cu aproximativ 20 de cursanti/ grupa, in functie de interesul pe care membrii grupului tinta il va manifesta, numarul de cursanti/ grupa de curs putand varia, pana la maxim 28 de cursanti/ grupa si minim 14 cursanti/grupa. Impartirea pe grupe se va efectua de catre consilierii de cariera, impreuna cu responsabilii activitatii de formare din partea partenerilor in functie de optiunile fiecarui membru al grupului tinta si dupa realizarea profilului ocupational.

4. Activitati inovative pentru cresterea participarii la FPC, bazat pe bune practici europene

Cresterea participarii la FPC este obiectivul principal urmarit in cadrul proiectului. Din aceasta perspectiva ne propunem o abordare inovativa a a formarii continue, care sa urmareasca atat sprijin educational personalizat, centrat pe nevoile participantului, dar si facilitarea accesului la un sistem educational flexibil, pliat de asemenea pe nevoia acestuia.

Concret, dincolo de suportul de formare clasic (in clasa), avem in vedere furnizarea unui suport educational prin accesul la o platforma de educatie la distanta in sistem elearning, disponibila parteneriatului. Accesul la sistemul de instruire ar permite accesarea unui numar de module de curs disponibile deja pe platforma te tip MOOCs, dar si extinderea acesteia cu alte 10 module dezvoltate in cadrul proiectului.

Modulele scurte, derulate in sistem asincron vor putea raspunde unor nevoi punctuale de participantului, complementar si sinergic cu programul derulat in clasa, putand fi accesate in ritmul si raportat la disponibilitatea acestuia.

In cadrul sub-activitatii: Cooperare trans-nationala si transfer de bune practici sunt prevazute masuri ce vizeaza cooperarea transnationala si transferul de bune practici legate de derularea programelor de FPC. In acest sens, se va
elabora un „Manual de bune practici ce vizeaza programe FPC in UE”, investigand la nivelul furnizorilor de formare profesionala si educatie a adultilor din diferite tari europene modul derulare a programelor, analizand in acelasi timp modul in care aceste practici pot fi transferate.

O vizita de studiu de 3 zile va fi organizata intr-o tara UE in care au fost identificate modele de bune practici, cu participarea mixta a echipei de experti din proiect si persoane din grupul tinta care au parcurs programul de formare profesionala, ce vor fi selectati, dintre cei mai buni cursanti

CategoriesAnunțuri

Anunț demarare proiect – Sprijin educational comunitar pentru copii cu parinti plecati in strainatate

Fundația CREFOP – Centrul de resurse pentru educație și formare profesională în calitate de beneficiar, în parteneriat cu Asociația pentru Incluziune Socială „Proetnica”, implementează proiectul:

Sprijin educațional comunitar pentru copii cu părinți plecați în străinătate

POCU/784/6/24/139127

Valoarea totală a proiectului: 4.703.662,29 lei, Valoarea eligibilă nerambursabilă din FSE: 3.998.112,96 lei

Proiectul este cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020 și se desfășoară pe o perioadă de 33 luni (02 aprilie 2021 – 31 decembrie 2023)

Obiectivul general al proiectului este facilitarea participării la educaţie preşcolară, primară, gimnazială şi liceală a 270 de copii ai căror părinţi sunt plecaţi la muncă în străinătate, din regiunile Sud Muntenia si Nord Vest

Obiectivele specifice ale proiectului sunt:

· Stimularea accesului și participării la învățământ a 30 de copii preșcolari, 100 de elevi din ciclul primar, 100 de elevi din ciclul gimnazial și 40 de liceu, din regiunile Sud Muntenia și Nord Vest, care au cel puțin un părinte plecat în străinătate, printr-un set de măsuri integrate ce vizează asigurarea de servicii psiho-sociale, de sprijin social și de dezvoltare a abilităților socio emoționale, activităţi recreative şi de socializare, activități de consiliere și furnizarea de sprijin material copiilor.

· Stimularea dialogului scoală-copii-părinți/tutori și a abilităților parentale prin asigurarea de servicii de consiliere și educație parentală, activităţi de comunicare online/telefonică pentru 200 de parinți/tutori în grija cărora au ramas copiii /părinţi plecaţi in străinătate

· Cresterea gradului de conștientizare în ceea ce privește obligațiile legale care le revin părinților la plecarea din țară și efectele negative ale plecării părinților asupra copiilor rămași acasă în rândul părinților/tutorilor în grija cărora au ramas copiii /părinți plecaţi in străinătate, reprezentanți ai instituțiilor de profil din regiunile Sud Muntenia si Nord Vest

Grupul țintă al proiectului este format din 270 de copii cu vârsta între 3 și 16 ani, respectiv 30 de copii cu vârsta între 3-5 ani, 100 de copii cu vârsta între 6-10 ani, 100 de copii cu vârsta între 11 și 14 ani și 40 de copii cu vârsta între 14 și 16 ani, precum și 200 de parinți/tutori tutori/persoană care are în grijă copilul cu părinţi plecaţi la muncă din regiunile Sud-Muntenia și Nord-Vest

Rezultatele principale ale proiectului:

· 1 campanie de înscriere a copiilor cu părinți plecați în străinătate în cadrul programului

· 1 campanie de informare şi conştientizare a părinţilor, persoanelor în grija cărora rămân copiii, specialiştilor, copiilor şi publicului larg în ceea ce priveşte obligaţiile legale care le revin părinţilor la plecarea din ţară

· 30 de prescolari (3-5 ani),100 de elevi din ciclul primar (6-10 ani), 100 de elevi din ciclul gimnazial (11-14 ani) şi 40 de elevi de liceu (14-16) selectați pentru participarea la activitățile proiectului

· 1 program de sesiuni individuale de dezvoltare a comunicării şi limbajului cu participarea a 30 de preșcolari

· 1 program de tip școală după școală organizat pentru elevii de la ciclul primar

· 1 program de sprijin educațional intensiv la limba română și matematică organizat pentru elevi de gimnaziu

· 1 program de activități sprijin socio-educativ şi mentorat derulat cu participarea a 40 elevi de liceu.

· creșterea competențelor digitale pentru cei 270 de elevi participanți la program

· 1 program de tip școală după școală organizat pentru elevi de la ciclul primar;

· 1 program de sprijin educațional intensiv la limba română și matematică organizat pentru elevi de gimnaziu

· 1 program de activități de sprijin socio-educativ şi mentorat derulat cu participarea a 40 elevi de liceu.

· 200 de părinți participanți la sesiunile de consiliere individuală și la intâlniri de grup tematice și consiliați în ceea ce privește importanța cunoaşterii propriului copil, cum să fie un părinte mai bun, cum să comunice eficient cu copilul său, etc ;

· 200 de părinţi participanţi la sesiuni de activități interculturale de dezvoltare personală, creșterea stimei de sine, promovarea diversității și combaterea discriminării, de către specialistul în combaterea discriminării și promovarea interculturalității.

Date de contact: [email protected]

[email protected]

CategoriesAnunțuri

Anunț începere proiect: Conectarea comunităților rurale din Regiunile Nord-Vest și Centru prin măsuri de educație INTER-generațională, INTER-culturală, INTER-comunitară POCU/784/6/24/137324

Fundația CREFOP – Centrul de resurse pentru educație și formare profesională în calitate de beneficiar, implementează proiectul:

Conectarea comunităților rurale din Regiunile Nord-Vest și Centru prin măsuri de educație INTER-generațională, INTER-culturală, INTER-comunitară

POCU/784/6/24/137324

Valoarea totală a proiectului: 4.685.548,55 lei, Valoarea eligibilă nerambursabilă din FSE: 3.982.716,24 lei

Proiectul este cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020 și se desfășoară pe o perioadă de 33 luni (01 aprilie 2021 – 31 decembrie 2023).

Obiectivul general al proiectului: Prevenirea abandonului şcolar timpuriu şi promovarea accesului egal la învăţământul de calitate prin stimularea participării la educație pentru 275 de copii (5 preșcolari, 120 elevi ciclul primar, 120 elevi ciclul gimnazial inferior, 30 elevi ciclul liceal) din regiunile Centru și Nord-Vest, ai căror părinți sunt plecați în străinătate, prin furnizarea de măsuri integrate de suport educațional, sprijin psiho-social, activități recreative, inclusiv servicii de educație parentală pentru 200 de părinți/ tutori rămași acasă.

Obiectivele specifice ale proiectului:

· Stimularea accesului și participării la învățământ pentru 275 copii (5 preșcolari, 120 de elevi din ciclul primar, 120 de elevi din ciclul gimnazial şi 30 de liceu), din regiunile Centru și Nord Vest, care au cel puțin un părinte plecat în străinătate, printr-un set de măsuri integrate ce vizează asigurarea de servicii psiho-sociale, de sprijin social și de dezvoltare a abilităților socio emoționale, activităţi recreative şi de socializare, activități de consiliere și furnizarea de sprijin material copiilor pe o perioadă a 33 de luni.

· Stimularea dialogului școală-copii-parinți/ tutori și a abilităților parentale prin asigurarea de servicii de consiliere și educație parentală, activităţi de comunicare online/ telefonică pentru 200 de părinți/tutori în grija cărora au rămas copiii /părinţi plecaţi în străinătate, pe o perioada de 33 de luni.

· Creșterea gradului de conștientizare în ceea ce priveşte obligațiile legale care le revin părinților la plecarea din țară şi efectele negative ale plecării părinților asupra copiilor rămași acasă în rândul părinților/tutorilor în grija cărora au rămas copiii /părinţi plecaţi în străinătate, reprezentanți ai instituțiilor de profil din regiunile Centru și Nord Vest, pe o perioadă de 33 de luni

Grupul țintă al proiectului este format din 275 de copii cu vârsta între 3 și 16 ani, respectiv 5 copii cu vârsta între 3-5 ani, 120 de copii cu vârsta între 6-10 ani, 120 de copii cu vârsta între 11 și 14 ani și 30 de copii cu vârsta între 14 și 16 ani, precum și 200 de părinți/tutori tutori/persoane care are în grijă copilul cu părinţi plecaţi la muncă din regiunile Centru și Nord -Vest.

Rezultatele principale ale proiectului:

· 5 copii preșcolari (3-5 ani), 120 de elevi din ciclul primar (6-10 ani), 120 de elevi din ciclul gimnazial (11-14 ani) şi 30 de elevi de liceu (14-16) selectați pentru participarea la activitățile proiectului

· 1 platformă educațională pentru asigurarea serviciilor la distanță

· 1 program de tip școală după școală organizat pentru elevii de la ciclul primar;

· 1 program de sprijin educațional intensiv la limba română și matematică organizat pentru elevii de gimnaziu

· 1 program de activități sprijin socio-educativ derulat cu participarea elevilor de liceu.

· creșterea competențelor digitale pentru cei 270 de elevi participanți la program

· 200 de părinti participanți la sesiunile de consiliere individuală și la intâlniri de grup tematice și consiliați în ceea ce privește importanța cunoaşterii propriului copil, cum să fie un părinte mai bun, cum să comunice eficient cu copilul său, etc ;

· 200 de părinţi participanţi la sesiuni de activități interculturale de dezvoltare personală, creșterea stimei de sine, promovarea diversității și combaterea discriminării, de către specialistul în combaterea discriminării și promovarea interculturalității.

Date de contact: [email protected]

CategoriesAnunțuri

Comunicat lansare proiect: POCU/784/6/24/137324 

Fundația CREFOP – Centrul de resurse pentru educație și formare profesională în calitate de beneficiar,implementează proiectul: 

Conectarea comunităților rurale din Regiunile Nord-Vest și Centru prin măsuri de educație INTER-generațională, INTER-culturală, INTER-comunitară  

POCU/784/6/24/137324 

Valoarea totală a proiectului: 4.685.548,55 lei, Valoarea eligibilă nerambursabilă din FSE: 3.982.716,24 lei 

Proiectul este cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020 și se desfășoară pe o perioadă de 33 luni (01 aprilie 2021 – 31 decembrie 2023). 

Obiectivul general al proiectului: Prevenirea abandonului şcolar timpuriu şi promovarea accesului egal la învăţământul de calitate prin stimularea participării la educație pentru 275 de copii (5 preșcolari, 120 elevi ciclul primar, 120 elevi ciclul gimnazial inferior, 30 elevi ciclul liceal) din regiunile Centru și Nord-Vest, ai căror părinți sunt plecați în străinătate, prin furnizarea de măsuri integrate de suport educațional, sprijin psiho-social, activități recreative, inclusiv servicii de educație parentală pentru 200 de părinți/ tutori rămași acasă. 

Obiectivele specifice ale proiectului: 

  • Stimularea accesului și participării la învățământ pentru 275 copii (5 preșcolari, 120 de elevi din ciclul primar, 120 de elevi din ciclul gimnazial şi 30 de liceu), din regiunile Centru și Nord Vest, care au cel puțin un părinte plecat în străinătate, printr-un set de măsuri integrate ce vizează asigurarea de servicii psiho-sociale, de sprijin social și de dezvoltare a abilităților socio emoționale, activităţi recreative şi de socializare, activități de consiliere și furnizarea de sprijin material copiilor pe o perioadă a 33 de luni.  
  • Stimularea dialogului școală-copii-parinți/ tutori și a abilităților parentale prin asigurarea de servicii de consiliere și educație parentală, activităţi de comunicare online/ telefonică pentru 200 de părinți/tutori în grija cărora au rămas copiii /părinţi plecaţi în străinătate, pe o perioada de 33 de luni. 
  • Creșterea gradului de conștientizare în ceea ce priveşte obligațiile legale care le revin părinților la plecarea din țară şi efectele negative ale plecării părinților asupra copiilor rămași acasă în rândul părinților/tutorilor în grija cărora au rămas copiii /părinţi plecaţi în străinătate, reprezentanți ai instituțiilor de profil din regiunile Centru și Nord Vest, pe o perioadă de 33 de luni 

Grupul țintă al proiectului este format din 275 de copii cu vârsta între 3 și 16 ani, respectiv 5 copii cu vârsta între 3-5 ani, 120 de copii cu vârsta între 6-10 ani, 120 de copii cu vârsta între 11 și 14 ani și 30 de copii cu vârsta între 14 și 16 ani, precum și 200 de părinți/tutori tutori/persoane care are în grijă copilul cu părinţi plecaţi la muncă din regiunile Centru și Nord -Vest.  

Rezultatele principale ale proiectului: 

  • 5 copii preșcolari (3-5 ani), 120 de elevi din ciclul primar (6-10 ani), 120 de elevi din ciclul gimnazial (11-14 ani) şi 30 de elevi de liceu (14-16) selectați pentru participarea la activitățile proiectului 
  • 1 platformă educațională pentru asigurarea serviciilor la distanță 
  • 1 program de tip școală după școală organizat pentru elevii de la ciclul primar;  
  • 1 program de sprijin educațional intensiv la limba română și matematică organizat pentru elevii de gimnaziu  
  • 1 program de activități sprijin socio-educativ derulat cu participarea elevilor de liceu.  
  • creșterea competențelor digitale pentru cei 270 de elevi participanți la program 
  • 200 de părinti participanți la sesiunile de consiliere individuală și la intâlniri de grup tematice și consiliați în ceea ce privește importanța cunoaşterii propriului copil, cum să fie un părinte mai bun, cum să comunice eficient cu copilul său, etc ;  
  • 200 de părinţi participanţi la sesiuni de activități interculturale de dezvoltare personală, creșterea stimei de sine, promovarea diversității și combaterea discriminării, de către specialistul în combaterea discriminării și promovarea interculturalității. 

Date de contact: [email protected] 

This site is registered on wpml.org as a development site. Switch to a production site key to remove this banner.